Dumneavoastră sunteți specialistul acasă, eu sunt specialistul la școală. (p. 221)
O lectură destul de ușoară, dar captivantă, este și cartea lui Timothy D. Walker - Să predăm ca în Finlanda – 33 de strategii simple pentru lecții pline de bună dispoziție, apărută în anul 2018 la editura Trei, în traducerea Cristinei Firoiu. Autorul este un profesor din Statele Unite, căsătorit cu o finlandeză, iar cartea prezintă cele mai importante învățăminte pe care le-a dobândit de pe urma activității sale didactice în Finlanda, prezentate în contrast cu experiențele sale din sistemul educațional din Statele Unite, care l-au adus chiar la burn-out.
Mărturisesc că, în momentul în care am decis să cumpăr această carte, nu îmi era prea clar ce conține, dar speram să aibă și niște exemple de bune practici, niște învățăminte concrete, pe care să le pot aplica și eu la clasă. Nu știu alte colege cum sunt, dar eu una am alergie la vocabularul de lemn specific multor cărți de specialitate, în care sute de pagini sunt umplute cu multe cuvinte care nu spun nimic concret. Nimic din care să pot învăța ceva ce să pot aplica la clasa mea sau ceva ce să mă inspire, măcar. Nu este cazul acestei cărți, din fericire. Autorul vine cu suficiente exemple concrete despre cum se poate cultiva starea de bine – atât pentru elevi, cât și pentru profesori – în activitatea didactică. Dar, recunosc, mi-aș fi dorit ceva mai mult.
În Finlanda am întâlnit multe cadre didactice care par să fi adoptat o astfel de abordare bazată pe surplus (conform căreia toată lumea are posibilitatea de a avansa). Par puțin preocupate de comparațiile cu celelalte cadre didactice, iar această atitudine le ajută să se bucure mai mult de munca lor. Unul dintre cele mai clare indicii ale manifestării acestei mentalități este gradul înalt de colaborare dintre cadrele didactice, pe care l-am observat în școlile finlandeze. În ciuda pauzelor de 15 minute și a zilelor de școală scurte, mă îndoiesc că educatorii finlandezi ar fi colaborat chiar atât de mult, dacă s-ar fi considerat unii pe ceilalți drept rivali. (p. 215)
Așadar, cum să predăm ca în Finlanda? Autorul trasează câteva direcții fundamentale, prezentate pe larg în cele cinci capitole ale cărții: i) starea de bine; ii) sentimentul de apartenență; iii) autonomia; iv) măiestria și v) mentalitatea. Din ce a observat Walker, foarte importantă este colaborarea din cancelarie, precum și colaborarea cu elevii și implicarea acestora în procesul de învățământ. Deși sunt de acord cu principiile acestea, nu știu câte școli din România se pot lăuda cu o cultură organizațională bazată pe cooperare sau în câte dintre cancelarii se discută, în pauzele acelea de 10 minute, concret, strategii de predare a anumitor conținuturi sau formularea unor teste sumative, de exemplu. Dar haideți să vă enumăr cele 33 de strategi simple pentru lecții pline de bună-dispoziție, așa cum sunt promise ele în titlul cărții:
Starea de bine:
1. Introduceți în orar pauze de relaxare - inclusiv în timpul orelor de curs, dacă observați că unii elevi devin agitați;
2. Îmbinați învățarea cu mișcarea;
3. Aveți grijă să vă refaceți forțele după orele de școală;
4. Simplificați spațiul de învățare – decorul clasei nu trebuie să fie prea încărcat;
5. Împrospătați aerul din clasă;
6. Ieșiți în natură;
7. Mențineți o atmosferă liniștită în clasă;
Sentimentul de apartenență:
8. Alcătuiți o echipă de asistență pentru elevi – colaborați cu colegii și consilierul școlii;
9. Încercați să cunoașteți mai bine fiecare copil;
10. Jucați-vă împreună cu elevii dumneavoastră;
11. Sărbătoriți realizările elevilor;
12. Participați la împlinirea aspirației comune a clasei;
13. Puneți capăt hărțuirii între elevi;
14. Încurajați elevii să se sprijine între ei;
Experiența din Finlanda m-a făcut să îmi dau seama ce rol important joacă o experiență majoră de apropiere socială, precum tabăra școlară, în dezvoltarea sentimentului de apropiere din clasă. (p. 114)
Autonomia:
15. Acordați-le elevilor multă libertate încă de la început;
16. Rezervați-vă câteva intervale-tampon;
17. Oferiți alternative – inclusiv pentru teme și metode de evaluare alternativă;
18. Planificați activitățile școlare împreună cu elevii;
19. Creați situații reale de învățare;
20. Cereți responsabilitate din partea elevilor;
Măiestria:
21. Predați doar noțiunile de bază;
22. Extrageți din manuale conținutul relevant;
23. Valorificați avantajele tehnologiei;
24. Aduceți muzica în sălile de clasă;
25. Oferiți-le elevilor mai multă îndrumare;
26. Puneți elevii să își dovedească cunoștințele;
27. Discutați notele împreună cu elevii;
Mentalitatea:
28. Căutați să atingeți starea de flux;
29. Fiți mai groși de obraz;
30. Colaborați cu colegii în pauza de cafea;
31. Invitați la ore specialiști;
32. Bucurați-vă în tihnă de vacanțe;
33. Nu uitați de buna dispoziție.
Vouă care dintre sfaturi vi se pare cel mai util?
Let's teach like in Finland - 33 simple strategies for cheerful lessons
You are the specialist at home, I am the specialist at school. (p. 221)
Timothy D. Walker's book - Let's teach like in Finland - 33 simple strategies for cheerful lessons, published in 2018 by Trei publishing house and translated by Cristina Firoiu, is a fairly easy but captivating read. The author is a teacher from the United States, married to a Finnish woman, and the book presents the most important lessons he acquired from his teaching years in Finland, presented in contrast to his experiences in the educational system in the United States, which led him to his burn-out.
I confess that, at the time I decided to buy this book, I wasn't too clear about what it contained, but I was hoping that it would also feature some examples of good practices, some actual lesson tips that I could also apply in the classroom. I don't know how other colleagues feel, but I, for one, have a certain allergy to the wooden vocabulary specific to many specialized books, where hundreds of pages are filled with many words that fail to say anything, in fact. Nothing that I could learn anything from, that I could apply to my class or anything that would inspire me, at the very least. It’s not the case with this book, thankfully. The author comes up with sufficient actual examples of how well-being can be cultivated - both for students and for teachers. But, I admit, I would have liked something more.
In Finland I have met many teachers who seem to have adopted such a surplus-based approach (where everyone has the opportunity to advance). They seem less concerned with comparisons with the other teachers, and this attitude helps them enjoy their work more. One of the clearest clues of the manifestation of this mentality is the high degree of collaboration between teachers, which I have observed in Finnish schools. Despite the 15-minute breaks and short school days, I doubt that Finnish educators would have collaborated as much if they had seen each other as rivals. (p. 215)
So how to teach like in Finland? The author traces several fundamental directions, presented in detail in the five chapters of the book: i) the state of well-being; ii) the sense of belonging; iii) autonomy; iv) craftsmanship and v) mindset. From what Walker observed, collaboration in the teachers’ lounge is very important, as well as collaboration with students and their involvement in the educational process. Although I agree with these principles, I don't know how many schools in Romania can boast of an organizational culture based on cooperation or how many of the teachers that meet up in the teachers’ lounge discuss, during those 10-minute breaks, specifically, strategies for teaching certain learning contents or drafting up tests, for example. But let me list here the 33 simple strategies for happy lessons, as promised in the title of the book:
Wellbeing:
1. Introduce relaxation breaks into the daily schedule - including during class hours, if you notice that some students are getting restless;
2. Combine learning with movement;
3. Make sure to recover your strength after school hours;
4. Simplify the learning space – the classroom decor should not be too heavy;
5. Freshen the air in the classroom;
6. Get out into nature;
7. Maintain a calm atmosphere in the classroom;
The sense of belonging:
8. Form a support team for students – collaborate with peers and the school counselor;
9. Try to get to know each child better;
10. Play with your students;
11. Celebrate student achievements;
12. Participate in the fulfillment of the common aspiration of the class;
13. Stop the bullying between students;
14. Encourage students to support each other;
The experience in Finland made me realize the important role that a major social closeness experience like school camp plays in developing a sense of closeness in the classroom. (p. 114)
Autonomy:
15. Give students a lot of freedom from the start;
16. Reserve some buffer intervals;
17. Offer alternatives – including for homework and alternative assessment methods;
18. Plan school activities together with students;
19. Create real learning situations;
20. Demand accountability from students;
Mastery:
21. Only teach the basics;
22. Extract the relevant content from textbooks;
23. Capitalize on the advantages of technology;
24. Bring music into classrooms;
25. Give students more guidance;
26. Have students prove their knowledge;
27. Discuss grades with the students;
Mindset:
28. Seek to achieve the state of flow;
29. Be cheeky;
30. Collaborate with colleagues during the coffee break;
31. Invite specialists to classes;
32. Enjoy the holidays in peace;
33. Don't forget to be in a good mood.
Which one of these tips do you think is the most useful?
Comments