top of page

Decor de iarnă

Cum a tot nins zilele acestea, m-am gândit să împărășesc cu voi câteva idei pentru decorul de iarnă al claselor. Idei simple, budget-friendly, dar de efect.


Prima o reprezintă decorarea ferestrelor școlii cu niște simple.... cercuri din hârtie albă. Conceptul este unul unitar, astfel încât ar fi bine dacă toate doamnele învățătoare/diriginte ar fi de acord să-l implementeze. Iată cum:



Începeți prin a printa setul de câte 2 pagini pe hârtie albă A4. Câte un set (deci câte două coli) sau 12 fulgi pentru fiecare fereastră. Ca să nu vă încurcați, puneți fiecare set decupat într-o folie transparentă. Eu am 6 ferestre în sală, deci am avut nevoie de șase astfel de seturi. Le-am lipit cu patafix (o bucățică mică, în partea de sus a cercului) - 9 cerculețe pe partea mai lungă a geamului, respectiv câte 3 în partea de sus.



Dacă toată școala alege să procedeze astfel, atunci cei de la ultimul etaj vor decupa și niște nori, printați pe coală albă A3, pe care îi vor lipi pe partea de sus a ferestrei, alternativ - câte doi sau câte unul. La rândul lor, cei de la parter, vor tăia în două, în linie șerpuită, coli albe A3, pe care le vor lipi în partea de jos a geamurilor, astfel încât să creeze impresia de omăt.



O altă idee simplă, dar de efect, o reprezintă ghirlandele de fulgi din discuri demachiante. Sunt ușor de făcut, aveți nevoie doar de:

  • discuri demachiante în formă de cerc

  • gută transparentă

  • bandă dublu adezivă

  • foarfece.


Separați în două, la mijloc, discurile demachiante. Pregătiți o bucată de gută cam de 70 - 80 cm. Așezați, de-a lungul lor, câte trei sau patru discuri jumătăți de discuri demachiante, cam la o palmă distanță între ele. Pe fiecare jumătate de disc demachiant lipiți câte o bucată de bandă dublu adezivă care să fixeze bine guta. Apoi lipiți deasupra sa celelalte jumătăți de discuri demachiante. Asigurați-vă că lăsați un capăt mai lung, cu care le veți prinde de rastrurile corpurilor de iluminat. Celălalt capăt îl puteți scurta cu foarfeca.



În final, pentru decorarea tăblii mai toată lumea folosește lumini de instalație, dar foarte drăgălașe mi s-au părut ornamentele de Crăciun din hârtie gumată cu glitter, personalizate cu numele tuturor copiilor din clasă, pe care le-am achiziționat de la cei de la Decupare-laser.



Ce părere aveți? Voi cum vă decorați sala de clasă iarna?


 
 
 

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page