Am fost întrebată de o colegă care predă la o altă școală ce ar trebui să conțină Mapa Învățătorului din punctul meu de vedere. Fără a mă considera vreo expertă în colecționarea hârtiilor – ba, dimpotrivă chiar, iată cum îmi organizez eu Mapa Învățătorului.
Am șapte dosare principale: a) dosar personal, b) curriculum, c) managementul clasei, d) evaluare, e) perfecționare și formare continuă, f) proiecte, parteneriate și concursuri, respectiv g) legislație relevantă. Și, bineînțeles, fiecare dosar are o anumită componentă, după cum urmează:
1. Dosar personal – aici am inclus acele documente personale, evident. Am un CV Europass updatat anual, copii ale actelor de studii, copii ale actelor care certifică experiența profesională fiindcă nu se mai eliberau cărți de muncă în anul în care am început eu să lucrez, copii ale actelor primite de la școală (fișa postului, planificarea concediilor, decizii de mărire a salariului etc), copii ale certificatelor de titularizare și ale gradelor didactice obținute până acum, adeverințe sau diplome de la cursurile de perfecționare și formare continuă urmate de-a lungul timpului, deciziile de apartenență la diferite comisii din școală, adeverințe de la alte activități, calendarul activităților de formare și dezvoltare profesională pe anul în curs, cazierul judiciar de la poliție (acel așa numit certificat de integritate comportamentală pe care trebuie să-l scoatem la fiecare 6 luni), precum și un plan de dezvoltare profesională.
2. Curriculum – Acest dosar cuprinde cele mai importante documente de organizare a activității noastre didactice, precum: programele școlare în vigoare, planul cadru, structura anului școlar în curs (și un calendar ar fi foarte util), schema orară, orarul clasei, lista de manuale utilizate la clasă, lista de auxiliare utilizate la clasă și o copie a procesului verbal în cadrul căruia au fost aprobate în ședința cu părinții, planificarea calendaristică anuală, proiectarea unităților de învățare (etapizat, adesea până la unitatea la care am ajuns/în curs) și diferite schițe de lecții (mai ales înaintea obținerii definitivatului în învățământ).
3. Managementul clasei este cel mai complex dosar. Acesta cuprinde: tabelul nominal al elevilor, datele din catalog (am un tabel cu numerele din registrele de înmatriculare, CNP-urile, adresele, numele părinților și datele de contact ale elevilor, pe care îl actualizez în fiecare toamnă), lista profesorilor care predau la clasă și a datelor de contact ale acestora, un tabel cu Consiliul Clasei, un tabel cu Comitetul de Părinți, calendarul activităților extracurriculare, planificarea ședințelor cu părinții, planificarea consultațiilor cu părinții, un model de convocator pentru ședința cu părinții (eu le distribui bilețele, cu rugămintea să mi le înapoieze semnate), diferite modele de bilețele pentru părinți (în care le cer acordul pentru diferite activități), catalogul provizoriu, oglinda clasei, lista materialului didactic de la clasă, copii ale certificatelor de naștere ale elevilor, chestionare inițiale aplicate părinților și interpretarea acestora, chestionare inițiale aplicate elevilor și interpretarea acestora (de la clasa a II-a în sus), procesul verbal de primire a manualelor școlare (tot de la clasa a II-a în sus, când va trebui să le și returneze), procesul verbal de protecție a muncii, adeverințele medicale pentru motivarea absențelor/ biletele de învoire semnate de părinți, calendarul concursurilor școlare și tabele centralizatoare cu rezultatele obținute la concursurile școlare.
4. În folderul de Evaluare am testele de evaluare inițială/ formativă/ sumativă, cu baremele de corectare și interpretarea aferentă rezultatelor. Apoi am câteva propuneri de evaluare alternativă, activități de recuperare și activități de dezvoltare după fiecare unitate de învățare, fișe de lucru diferențiate, fișe de evaluare a caietelor, fișe de observare a elevilor și un catalog al profesorului unde notez, dacă este cazul, când nu și-au făcut elevii mei temele sau când nu au învățat.
Ultimele trei dosare nu au vreo structură anume, pur și simplu depind de ceea ce are loc în anul școlar respectiv.
Am primit, într-unul din anii școlari anteriori, o listă cu ceea ce ar trebui să conțină portofoliul profesorului și cel al dirigintelui. În cazul învățătoarelor, ambele portofolii sunt reunite într-unul, fiindcă noi suntem și dirigintele claselor noastre. În orice caz, le atașez mai jos.
Considerați că ar mai trebui adăugat ceva? Ce anume?
What should the Teacher’s Portfolio contain?
I was asked by a colleague who teaches at another school what the Teacher's Portfolio should contain, from my point of view. Without considering myself an expert in collecting papers - actually, it’s quite on the contrary, here's how I organize my Teacher's Portfolio.
I have seven main folders: a) personal file, b) curriculum, c) classroom management, d) evaluations, e) continuous professional improvement and training, f) projects, partnerships and competitions, and g) relevant legislation. Of course, each folder has a specific component, as follows:
1. Personal file – here I included my personal documents, obviously. I have a Europass CV that I update annually, copies of my documents of studies, copies of the documents certifying my professional experience because work cards were no longer issued in the year in which I started working, copies of the documents received from school (job description, vacations planner, salary increase decisions, etc.), copies of tenure certificates and teaching degrees obtained so far, certificates or diplomas from the continuing education and training courses followed over time, membership decisions to various committees in the school, certificates from other activities, the calendar of training and professional development activities for the current year, my criminal record from the police (that so-called certificate of behavioral integrity that we have to take out every 6 months), as well as a professional development plan.
2. Curriculum – This file contains the most important documents for the organization of our teaching activity, such as: the school curriculum in force, the framework plan, the structure of the current school year (and a calendar would be very useful), the timetable, the class schedule, the list of textbooks used in my class, the list of auxiliaries used in my classroom and a copy of the minutes in which they were approved in the parents- teacher conference, the annual calendaristic planning, the planning by learning units (in time, often until the unit we reached/in course) and different lesson plans.
3. Class management is the most complex file. It includes: the nominal list of the students, the data from the school register (I have a table with the CNPs, addresses, parents' names and contact data of the students, which I update every autumn), the list of teachers who teach at my class and their contact details, a table with the Class Council, a table with the Parents' Committee, the calendar of extracurricular activities, the planning of meetings with parents, the planning of consultations with parents, a model convocator for the parents – teacher conferences (I distribute the notes , with the request that they return them to me signed), different models of notes for parents (in which I ask for their consent for various activities), the temporary class register, the classroom mirror, the list of teaching material in the classroom, copies of the students' birth certificates, initial questionnaires applied to parents and their interpretation, initial questionnaires applied to students and their interpretation (from the 2nd grade upwards), the record of receipt of school textbooks (also from the 2nd grade upwards, when they will have to return them), the record of labor protection, medical certificates for the reasons for absences/ leave letters signed by parents, the calendar of school competitions and tables with the results obtained at school competitions.
4. In the Evaluation folder I have the initial/formative/summative evaluations, with the assessment scales and the interpretations of the results. Then I have some alternative assessment proposals, remedial activities and developmental activities after each learning unit, differentiated worksheets, notebook assessment sheets, student observation sheets and a teacher's book where I note, if applicable, when my students didn’t do their homework or when they didn't study.
The last three files have no particular structure, they simply depend on what is happening in that respective school year.
Do you think anything else should be added?
Comments